Maratonul răutăţii şi al ignoranţei

Despre maratoane se scrie de obicei numai când mai moare câte un concurent în timpul cursei. Sau când mai apare vreo informaţie "senzaţională", gen "cel mai tânăr, cel mai bătrân participant", vreo infracţiune sau concurenţi nudişti.
Foarte rar sau aproape deloc se aminteşte de câştigători sau se vorbeşte despre spiritul maratoanelor, având în vedere faptul că aceste competiţii au devenit demult un fenomen social. Care scoate ce e mai bun din spiritul uman, transmite mesaje de pace şi uneşte oameni. Poate tocmai de aceea teroriştii au ales drept câmp de luptă maratonul, acum pe cel din Boston.
Maratonul New York din noiembrie trecut s-a anulat deoarece oraşul fusese grav afectat de trecerea uraganului Sandy, care s-a soldat cu moartea a 41 de persoane. Cu toate acestea, peste 2.000 participanţi s-au strâns în ziua concursului şi au alergat neoficial pe aleile din Central Park purtând mesaje cu caracter umanitar. Apoi au făcut muncă voluntară în zonele afectate de uragan şi au strâns fonduri pentru ajutorarea celor aflaţi la ananghie.
La ediţia din acest an a maratonului din Boston, mila cu numărul 26 a fost dedicată simbolic celor 26 de victime ale atentatului de la şcoala din Newtown, care a avut loc în urmă cu patru luni. Dar despre lucrurile acestea nu prea se vorbeşte, deoarece ştirile "vedetă" promovează doar ignoranţa şi violenţa. Însă, din păcate, teroriştii şi-au atins scopul şi peste tot apare informaţia cu băieţelul de 8 ani ucis după ce şi-a îmbrăţişat tatăl care tocmai trecuse linia de sosire a maratonului din Boston, despre sora lui, care şi-a pierdut un picior în urma exploziei teroriste şi despre mama lor grav rănită. Motivele pentru care s-a ajuns aici sunt multiple, însă tragedia din Boston a fost poate generată şi de faptul că numărul participanţilor la "maratonul răutăţii şi al ignoranţei" este într-o continuă creştere pe plan mondial.