- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Flagelul care face ravagii in ultimii ani in randul adultilor, tinerilor si chiar al copiilor este dependenta de tehnologia digitala.
Rezultatul experimentului efectuat de psihologul Yekaterina Murashova pe un grup de adolescenti este elocvent in acest sens.
Astfel, s-a efectuat un experiment prin care s-a studiat efectul limitarii accesului la tehnologie pentru o zi, pe un grup de 68 de copii, cu varste cuprinse intre 12 si 18 ani, informeaza http://brightside.me.
S-a incercat ca timp de 8 ore, ei sa nu aiba acces la nicio forma de comunicare digitala, interzicandu-le sa intre la calculator. Pe de alta parte, copiii au fost incurajati sa se implice in activitati precum cititul, scrisul, pictatul, cantatul sau plimbarea. Rezultatele experimentului au fost socante… doar 3 din cei 68 de copii au reusit sa ajunga la finalul experimentului. Mai precis o fata si doi baieti. Alti 3 copii au prezentat ganduri suicidare, 5 au avut atacuri de panica, iar 27 dintre ei au avut simptome de greata sau dureri abdominale. Iar majoritatea au trait sentimente de frica si de anxietate. Din acest motiv, experimentul a fost oprit inainte de expirarea celor 8 ore. Imediat dupa, 14 tineri s-au logat la retelele sociale, 20 si-au sunat prietenii, 3 si-au chemat parintii, iar 5 au mers sa-si viziteze prietenii. Ceilalti au deschis televizorul sau tableta cu jocuri. Iar aproape toti si-au pus castile in urechi. Insa, cel mai delicat e faptul ca simptomele de stres au disparut de indata ce accesul la internet le-a fost dat din nou copiilor.
M-a amuzat prin ce am trecut recent, cand pe parcursul a circa 15 minute, o frizerita s-a oprit sa ma mai tunda… pentru a vorbi pe Facebook. Bine, am rezistat doar la 3 intreruperi ale ei… Dar ma mahneste cand vad instructori tineri, ori de natatie, de la fotbal, de tenis sau de la diverse alte discipline sportive, care, in timpul antrenamentului cu copii, stau cu ochii lipiti de telefon, butonand pe Facebook sau pe cine stie ce jocuri. Sau, mai grav, cand intalnesc copii care in drumul catre terenul de sport ”rup” Iphone-ul sau tableta in doua. Ba unii deabia asteapta pauza de la antrenament ca sa mai faca un joc pe calculator. Am sperat ca macar practicarea sportului sa reprezinte sansa de salvare a celor 68 de tineri ce au participat la experiment. Ba nu, 65. De fapt, mult mult mai multi.
(de Romeo Chiriac)