Trecerea la ultima zi de vară va fi sărbătorită la kilometrul 0 al muzicii bune de la Focșani Blues Festival

Cel mai mare festival de blues din România, Focșani Blues Festival, care este susținut pentru al doilea an consecutiv de CEC Bank, își va deschide porțile în perioada 29 – 31 august 2019, la ZagaZaga, într-un decor de poveste, alături de unii dintre cei mai iubiți muzicieni internaționali de muzică blues.
La ediția din acest an, va cânta live pe scena principală, în zilele de vineri, 30 august și sâmbătă, 31 august, celebrul trompetist de origine cubaneză Arturo Sandoval, un nume de referință al latin-jazz-ului din întreaga lume.
Pe „Scena Principală” de la Focșani Blues Festival, vor urca unele dintre cele mai cunoscute nume ale industriei muzicale internaționale: Arturo Sandoval & Band, Berti Barbera & Nicu Patoi, Los Mambo Jambo, Nightlosers, Horia Brenciu & HB Orchestra, Philipp Fankhauser, Kyla Brox, Julie Mayaya și Mission Cimbalom Marius Preda.
Pe scena de zi „La Hambar” de la Focșani Blues Festival, unde intrarea este gratuită, vor cânta unii dintre cei mai apreciați artiști, care vă vor „plimba” într-o călătorie muzicală: Rareș Totu Midnight Sun, Bluescore – Hanno Hoefer, Raul Kusak și Liviu Pop, Andrei Cerbu & The Crossroads și Mike Andersen.
În sesiunea de Jam Session „La Hambar”, programul festivalului va fi completat de un line-up special gândit pentru distracția iubitorilor de festivaluri: Veran Zorilă & Insieme Music Grup și Andrei Cerbu & The Crossroads.
Cei îndrăgostiți de muzica blues și de vibe-urile pline de energie ale verii pot marca încheierea sezonului estival de festivaluri prin participarea la ediția cu numărul patru, Focșani Blues Festival, la ZagaZaga în Delta Siretului. ZagaZaga, locația unde se va desfășura în acest an festivalul, a devenit kilometrul 0 în acest an pentru muzica bună, fiind locul în care participanții la festival se vor îndrăgosti de sound-urile muzicienilor străini și români, de peisajul plin de poveste, de experiența de neegalat de festival.
Pe durata celor trei zile ale festivalului, pe lângă concertele care vor atrage imediat atenția, festivalul își așteaptă participanții cu numeroase alte activități în aer liber, perfecte pentru a se conecta cu natura, printre care amintim: plimbări cu barca și caiace pe canalele resortului, pescuit sportiv, plimbări cu bicicleta, plimbări cu poneiul sau calul, aventura parc sau acces la piscina resortului.
Cazarea în camping va completa experința de festival iar pentru cei care au nevoie de cort, organizatorii pun la dispoziție serviciul de închiriere al acestora.  În cadrul complexului ZagaZaga există mai multe variante de cazare, bungalouri, iurte și case plutitoare, de unde festivalierii se pot bucura de priveliști unice. Experiența propusă de organizatori este una accesibilă pentru toată lumea.
Participarea la festival, la scena de zi, este gratuită. Aici vor performa artiști de renume international, pregătiți să fie descoperiți de iubitorii de muzică blues. Fiind o ediție în premieră în acestă oază de natură, ZagaZaga, organizatorii festivalului, vor asigura tuturor participanților transport gratuit spre Focșani Blues Festival, din Focșani la ZagaZaga și înapoi. Plecările se fac din zona Patiseriei Marco, Strada Piața Obor, Nr. 1, Focșani.
Pentru scena de zi unde accesul este GRATUIT:
•          plecare din Focșani la ora 13:30
•          plecare din festival de la ZagaZaga, după terminarea concertelor pe scena de zi, între orele 18.00 -19.00
Pentru scena principală:
•          plecare din Focșani la ora 17:30
•          plecare din festival de la ZagaZaga, după terminarea concertelor pe scena principală, între orele 23.00 – 00.00
Accesul la transportul gratuit pentru scena principală este permis pe baza brățării sau biletului de festival. Va exista un punct de vânzare bilete la Patiseria Marco, Strada Piața Obor, N4. 1, Focșani, de unde doritorii pot achiziționa bilet sau abonament începând cu o oră înaintea plecării spre festival.
Muzica blues are darul de a aduce oamenii împreună, iar Focșani Blues Festival, prin direcția artistică abordată, își propune să devină o celebrare a blues-ului.
Nu este pentru prima oară când CEC Bank se alătură evenimentelor culturale sau acțiunilor sociale intreprinse pe plan local. Pe lângă marile proiecte de educație financiară, CEC Bank a încurajat performanța prin susținerea unor proiecte derulate în sistemul de  învățământ și în cel de sănătate. Totodată, Banca s-a implicat în derularea de programe sociale, dedicate copiilor cu dizabilități și  persoanelor vârstnice.
CEC Bank este o bancă comercială universală competitivă, cu un portofoliu variat de produse și servicii de calitate. Conform misiunii, finanțarea IMM-urilor, agriculturii și autorităților administrațiilor publice locale reprezintă principala preocupare a băncii, fără a neglija însă relația cu populația din România.
Detalii despre produsele și serviciile CEC Bank se pot obține în orice unitate a băncii, apelând gratuit numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.