Povestea brandului Sartoria Robu


Daniel Robu s-a nascut la Sabaoani (Neamt) în anul 1973. A învățat din copilarie meseria de croitor, iar după satisfacerea stagiului militar a avut chiar propria sa mică afacere.
A sosit în Italia la vârsta de 26 de ani iar visul său a fost acela de a învăța croitoria de la marii maeștri din Peninsulă.
Primul atelier de croitorie în care a lucrat a fost la Torino iar experiența l-a motivat să se perfecționeze și să crească. La acea vreme nu vorbea bine limba italiană iar proprietarul nu i-a simțit potențialul. În 2014 Daniel Robu cumpăra exact acea afacere și o transforma în propriul atelier, dezvoltând brandul Sartoria Robu.
În 2009 a devenit membru al Academiei Naționale a Croitorilor din Italia iar la scurt timp a fost desemnat reprezentant regional al acesteia pentru Piemont. În 2019 a fost numit consilier național, în cadrul instituției. Rolul său este de a selecta noii membri ai Academiei și de a coordona maeștrii croitori aflați în una dintre cele mai importante regiuni ale Italiei. La acea dată era singurul român din Academie. Între timp a ajutat și alți conaționali să acceseze structura, în calitate de membri junior.
Creațiile Daniel Robu respectă cu strictețe linia tradițională a croitoriei italiene și mai ales calitatea acesteia. Atenția la cele mai mici detalii, stofele renumite la nivel mondial, calitatea efectivă a muncii artizanale l-au făcut renumit atât în Italia cât și în Elveția, Emiratele Arabe, Franța, America și România.
La cel mai important eveniment internațional al maestrilor croitori, Conferinta World Federation of Master Tailors (WFMT), Daniel Robu s-a prezentat din partea Academiei Nationale a Croitorilor din Italia.  Maestrul si-a facut o datorie de onoare din a prezenta si România, alaturi de celelalte țări.
„Sunt in primul rand roman si imi place sa port steagul, traditia si cultura noastra peste tot in lume” declara maestrul Daniel Robu. „Cu pasiune, mandrie si profesionalism, fac lobby pentru tara mea de cate ori mi se ofera ocazia”. Iar, la Tampere (Finlanda), in fata unui public de exceptie sosit de pe intregul mapamond, ocazia nu a putut fi ratata, astfel incat maestrul Daniel Robu a urcat pe scena, insotit de fiica sa, in costumul traditional romanesc. In pasi de dans, in aplauzele selectei audiente, cei doi au fluturat steagul romanesc la finalul prezentarii. Ulterior a înscris țara noastră în WFMT iar în 2019, la Conferința de la Verona, România a avut o delegație compusă din 10 croitori profesioniști.
Un mesaj puternic, de la un profesionist catre colegii de breasla, care vor purta in tara lor imaginea unei prezente inedite, cea a maestrului Daniel Robu, care a reusit sa imbine armonios calitatea desavarsita a creatiilor traditionale italiene cu sufletul, cultura si spiritul românesc.
Printre clienții săi se numără: actori de Hollywood, la fotbaliști ai marilor cluburi, senatori, oameni de spectacol, oameni de afaceri și chiar un prim ministru. Michael Madsen și William Baldwin sunt doar două dintre ultimele nume de la Hollywood care au trecut pragul atelierului Sartoria Robu.
Daniel Robu este unul dintre susținătorii comunității românești din Torino, iar de circa 3 ani la fiecare sărbătoare națională românească creează papioane tricolore pe care le face cadou participanților. Unul dintre acestea a ajuns și la președintele Klaus Iohannis, cu ocazia unei vizite a acestuia în Italia.
Visul maestrului Robu este să creeze în România o structură similară Academiei Naționale a Croitorilor din Italia. „Ar fi o imensă oportunitate pentru colegii de breaslă, pentru toți croitorii profesioniști din România. Am început demersurile legale și sper ca la începutul anului 2016 proiectul să prindă viață” declară acesta. Actualmente colaborează, în acest sens, cu un grup de croitori profesioniști din România, care doresc să se constituie într-o structură de acest tip.
  • Ce insemna a purta un costum bespoke
Un costum făcut la comandă are menirea de a vorbi în numele posesorului chiar înainte ca acesta să se prezinte. De fapt, fiecare costum vorbește pentru cel care îl îmbracă. Un ochi antrenat poate spune în doar câteva secunde cine este, ce poziție are, care este potențialul și puterea unei persoane din calitatea costumului pe care îl îmbracă. Apoi, al doilea val de informații vine din modul în care costumul este purtat.
Calitatea nu poate fi ascunsă, nici atunci când este maximă, nici atunci când abia se întrezărește. Domnii care înțeleg importanța imaginii învață, treptat, să „citească” detaliile unui costum și chiar să identifice un costum prefabricat vândut, în mod amăgitor, ca bespoke. Din păcate, pe piața românească nu prea există bespoke pur, de înaltă calitate. 99,9% sunt costume prefabricate, lucrate industrial în Republica Moldova, Bulgaria sau Turcia și care sunt adaptate pe măsurile generale ale clientului.
Bespoke este un mod de a fi, este expresia maximă a calității. Unii ar putea fi uimiți să afle că mari nume ale modei, vând în realitate marfă industrială, la preț exagerat, fără a respecta calitatea adevăratei tradiții artizanale.
  • Ce stil pot aborda bărbaţii în 2020: culori, texturi şi croieli la modă în primăvara următoare
Ar trebui să distingem între tipurile de costume, în funcție de destinația lor. Cele oficiale și ceremoniale vor păstra mereu o linie extrem de elegantă și o anumită doză de sobrietate. Paleta de culori, la bază, este relativ redusă însă tipurile de stofă pot varia foarte mult. În plus, stofele italiene și englezești pe care le utilizăm noi în atelierul Sartoria Robu țin mereu pasul cu tehnologia. Inovația italiană, de exemplu, se remarcă extraordinar chiar și în acest domeniu. Costumele profesionale, de zi cu zi, își permit culori în tonuri ceva mai relaxate, mai expresive și mai ales care să sublinieze personalitatea posesorului. Tendințele pentru 2020 indică înspre combinații de culori, pastelate, în modele și geometrii tot mai îndrăznețe. Chiar și atunci când este vorba despre costumele business, clasice, unde tiparurile sunt discrete, însă cu personalitate.
  • Cea mai mare provocare profesională de până acum și cel mai mare sacrificiu?
Cea mai mare provocare profesională a fost penetrarea și plasarea produsului Sartoria Robu pe piața italiană iar ulterior pe cea internațională. Nu trebuie să ne ascundem după cuvinte frumoase: în realitate eram un profesionist român care trebuia să intre pe o piață consolidată, foarte competitivă și profund naționalistă. A trebuit să ofer produse de o calitatea de două ori mai bună decât a colegilor mei italieni, doar pentru a intra pe piață. Apoi, pentru a crește, sunt mereu nevoit să evoluez profesional, să inovez, să îmbunătățesc în mod constant și decisiv produsul, de la un sezon la altul, de la an la an.
Sacrificiul cel mai mare este timpul pe care îl răpesc vieții de familie. Mi-ar trebui o zi cu 48 de ore, din care măcar 4 ore să le petrec alături de soție și copil.
  • Haina îl face pe om sau este invers?
Haina nu îl face pe om, dar îl definește, aș spune. Pentru că o haină la comandă, purtată cum trebuie, creează un spectacol, onest, din care privitorii pot înțelege totul despre respectiva persoană. Când calitatea costumului întrece calitatea persoanei, se observă imediat. De asemenea, când o persoană de o calitate extraordinară îmbracă un costum sub nivelul său, semnul de întrebare, alarma socială, apare la fel de repede.
  • Proiecte de viitor
Voi continua extinderea pe piața românească și, evident, consolidarea prezenței în Elveția, Italia, Germania. Aș dori să atrag participarea profesioniștilor români la marile congrese mondiale ale branșei. Sunt evenimente cu maximă acoperire mass-media și de mare importanță pentru orice profesionist care dorește să se afirme în acest domeniu. Mi-ar plăcea să mă însoțească și alți profesioniști români, să reprezentăm împreună țara.
  • Bărbaţii moderni ar trebui educaţi pentru a fi mai eleganţi
Nimeni nu se naște învățat iar atunci când mediul, cultura de masă, nu îți oferă posibilitatea de a învăța despre eleganța masculină, cineva trebuie să intre în joc și să umple golul. Românii au apreciat mereu eleganța, încă din anii 1800. E drept că anumite perioade istorice nu au încurajat menținerea ritmului occidental sau măcar minima educație în acest sens, însă acum această deschidere există și trebuie, imperios, exploatată. În moda masculină din România, pe segmentul high-end, există un soi de degringoladă, piața este dominată de produse foarte slabe calitativ dar care sunt vândute ca și cum ar fi maximum de calitate. Culmea, la prețuri cu care în Occident chiar cumperi calitate înaltă. Deci, un prim pas în educarea clientului, ar fi chiar acesta: recunoașterea calității și diferențierea unui produs entry-level, de un bespoke de manual. Pe scurt, da, este nevoie de educarea publicului masculin.