Nawaf Salameh, premiat ca gamechanger-ul anului, iar Alexandrion Group – compania anului la nivelul Europei, la ACQ5 Global Awards 2019
Alexandrion Group s-a angrenat într-un amplu proces de dezvoltare globală în ultima perioadă, iar aprecierile nu s-au lăsat așteptate! Odată cu trecerea anului 2019, Alexandrion Group a fost distins cu încă două premii internaționale organizate de renumita revistă ACQ și portalul de știri ACQ5, în cadrul „ACQ5 Global Awards 2019”.
Mai exact, Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase de pe piața românească a câștigat premiul destinat “Companiei anului”, din Europa – la categoria Food and Drink, iar domnul Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Grupului Alexandrion, a fost declarat ”Gamechanger-ul anului” în Europa.
Premiile ACQ Global au fost înființate în anul 2006 și sunt menite să recunoască la scară largă realizările celor care răspund cel mai mult la cerințele care le sunt formulate de noul mediu de afaceri, cel post-recesiune. Aceste premii sunt singurele premii din industrie care sunt oferite doar pe baza voturilor cititorilor și, ca întotdeauna, publicația primește și ia în considerare orice nominalizare relevantă primită.
Găzduite de revista ACQ și de portalul de știri ACQ5, două dintre cele mai eminente publicații care slujesc sectorul financiar încă din 2003, premiile sunt împărțite în categoriile: COMPANII, ZONA PRACTICĂ, INDIVIDUAL și FIRM-WIDE, din sectoarele publice și private. Premiile se mândresc cu un proces de nominalizare independent și, cel mai important, câștigătorii premiilor sunt aleși industria respectivă, deoarece se bazează pe cunoștințele și pe experiența în domeniu a cititorilor pentru a oferi nominalizări și pentru a avea parte de inside-uri despre noii experți și piețele aflate în plină expansiune.
Aceste două noi premii vin să confirme că strategia de dezvoltare a Alexandrion Group la nivel global este pe făgașul cel bun. Distincțiile sunt onorante, mai ales pentru că nominalizările și voturile vin din partea cititoriilor publicației și portalului online, care aparțin elitei de afaceri globale – lideri din industrie, profesioniști distinși și personalități marcante ale afacerilor. În același timp, aceste noi distincții pentru zona Europei susțin Alexandrion Group să își continue ritmul rapid de dezvoltare și de expansiune care vizează să fie ai lider pe piața mondială a băuturilor spirtoase și a vinurilor.
Câștigătorul titlului ACQ5 de Gamechanger-ul anului 2019, domnul Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Alexandrion Group, a transformat, în mod cert, antreprenoriatul familial într-un adevărat motor al industriei românești, fiind astăzi liderul pieței românești de băuturi spirtoase și vin, într-un context politic instabil, în care puțini au avut curajul să depășească zona de confort a întreprinderilor mici. Datorită viziunii pe termen lung a domnului Salameh, Alexandrion Group devine rapid un jucător-cheie în industria băuturilor spirtoase și a vinurilor din peste 50 de țări din întreaga lume.
Despre:
Alexandrion Group este lider în producţia și distribuţia de vinuri și băuturi alcoolice din România și din 2017 singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaţionale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediţie specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziţia de lider pe piaţa băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea în urma unei achiziţii importante in 2018 a șase companii noi, care acum reprezintă o entitate separată în cadrul Grupului sub numele THE ICONIC ESTATE, completând portofoliul cu vinuri liniștite și spumante premiate.