Eva Ionescu, calificată în finala Argeș Cup Dr. Oetker. Probele de dublu au fost câștigate de români



 Perechea Alexandra Anghel/ Iris Zbrâncă a câștigat cea de-a VII-a ediție a turneului internațional Argeș Cup Dr. Oetker, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-4, 4-6, 10-7 , dublul Eva Maria Ionescu/Sofia Bărbulescu.


„A fost un parcurs ok, am avut și meciuri grele, dar și ușoare, iar terenurile au fost foarte bune. Este o bază sportivă foarte bună, frumoasă. Organizarea turneului a fost foarte bună, iar totul este foarte bine pus la punct”, au declarat câștigătoarele probei de dublu a turneului Argeș Cup Dr. Oetker.

Perechea David Gheorghe David/Cristian Marton a câștigat competiția Argeș Cup Dr. Oetker, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, cuplul format din Gabriel Ghețu/Radu David Țurcanu.

„În semifinale a fost un meci greu împotriva celor doi italieni, ei au luat primul set, dar am reușit să revenim. A fost un turneu foarte bine organizat, am avut la dispoziție tot ce am avut nevoie”, au declarat câștigătorii probei de dublu băieți.

 

 

 

Eva Maria Ionescu o va întâlni, sâmbătă, 17 iulie, de la ora 9:30, la Tenis Club Curtea de Argeș, pe Sapit Cohen (Israel) în finala celei de a VII-a ediții a Argeș Cup Dr. Oetker.

Finala românească la simplu băieți a celei de a VII-a ediții a Argeș Cup Dr. Oetker se va disputa, dâmbătă, 17 iulie, de la ora 9:30, la Tenis Club Curtea de Argeș, între Călin Teodor Știrbu și David Alexandru Gheorghe.

„În primul rând este, ca de obicei, o ediție excelentă a Argeș Cup Dr. Oetker pe bază de organizare, apoi pe latura de calitate a terenului și echipă plină de expriență. Șapte ediții organizate deja este o tradiție, iar în cazul acesta sunt foarte bucuros că am fost desemnat la acest turneu. Baza Tenis Club Curtea de Argeș are deja reputație pentru calitatea terenurilor, amenajării și condițiilor. Toți sunt uniți pentru a oferi jucătorilor cele mai bune condiții. Staff-ul este excelent si nu am alte cuvinte”, a declarat arbitrul internațional Herve Madramany.

Pe site-ul turneului – http://www.astenisclub.ro/argescup, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Arges Cup Dr. Oetker este Tenis Club Curtea de Argeș.

Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2021 sunt: Euro Tehno Group și Macromex. Parteneri media sunt Radio Argeș Expres și Ziarul Argeș Expres, iar promotorul turneului este Harmony Advertising.