A început Circuitul National F.R.T. – Trofeul Dr. Oetker

 


A XV-a ediție a Circuitului Național F.R.T. – Trofeul Dr. Oetker, competiţie din circuitul Federaţiei Române de Tenis pentru categoria de vârstă 12 ani, băieţi şi fete, categoria A – FRT, se va disputa în perioada 21 – 27 august, la Tenis Club din Curtea de Argeș, informează Revista Sport Magazin.

“Circuitul National FRT – Trofeul Dr. Oetker este un proiect de suflet, organizat profesionist, într-un mediu sigur, în care se face de foarte mult timp performanță. De la această competiție la care participă sportivi din toată țara, care a crescut de la an la an în valoare și calitate, se lansează jucătorii ce reprezintă România în competițiile internaționale. Dr. Oetker sponsorizează toate competițiile de tenis interne şi internaționale desfăşurate la Tenis Club Curtea de Argeş, arătând astfel implicarea activă şi constantă în viața sportivă a comunității locale. Prin organizarea unor astfel de competiții de calitate se simte deja o emulație în rândul copiilor de care aveau nevoie în drumul către înalta performantă“ a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România.

“Circuitul National FRT – Trofeul Dr. Oetker, aflat la a XV-a ediție, este o competiţie din circuitul Federaţiei Române de Tenis pentru categoria de vârstă 12 ani, băieţi şi fete, categoria A – FRT. Dr. Oetker, sponsorul principal al turneului, se implic  activ de foarte mulți ani în sprijinirea sportului alb. Printre alte competiții sponsorizate de Dr. Oetker se numără: ‘Press Cup’ – turneul jurnaliştilor de Liga I, ‘Argeș Cup’ – turneu internațional din cadrul Tennis Europe pentru categoriile de vârstă până în 16 ani, băieți și fete, simplu și dublu sau ‘Vitality Open Tour’ – turneu internațional masculin ITF World Tennis Tour, cu premii în valoare totală de 15.000 USD”, a declarat Gheorghe Borțan, Directorul General al turneului.

Organizatorul Circuitului Național F.R.T. – Trofeul Dr. Oetker este Tenis Club Curtea de Argeş. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker Romania, în timp ce sponsori sunt Euro Tehno Group şi Macromex. Parteneri media sunt Radio Argeș Expres şi ziarul Argeș Expres, în timp ce promotorul turneului este Harmony Advertising.

Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/trofeuldroetker, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars, se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.