Fundația Alexandrion sprijină campionii prin Gala Trofeelor Alexandrion. Cazul Alex Bologa



 Fundaţia Alexandrion le aduce iubitorilor sportului povești motivaționale în exclusivitate cu personalităţi ale sportului românesc. Cei mai buni sportivi urcă în fiecare an pe scena Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gală din România, care răsplăteşte campionii sportului şi se bucură de aplauzele şi recunoaşterea celor pe care ȋi reprezintă cu succes ȋn ȋntreaga lume.

Ne îndreptăm acum din nou atenţia către cei care au primit distincțiile Fundației Alexandrion, care a adus împreună lumea performanţei sportive româneşti. Unul dintre sportivii care au fost sprijiniți în drumul către înalta performanță de către Fundația Alexandrion prin Gala Trofeelor Alexandrion este sportivul paralimpic Alex Bologa (judo). Vă vom prezenta în continuare povestea acestui premiat al Galei Trofeelor Alexandrion, ediția 2017, care a cucerit recent medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Tokyo și ne oferă o adevărată lecție de viață, informează Revista Sport Magazin:

Vezi înregistrare AICI.

“Eu trăiesc cu vorba japoneză ‘dacă picăm de șapte ori, atunci de opt ori trebuie să ne ridicăm“, a declarat Alex Bologa în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion, după ce a cucerit medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio. La finalul Galei, Alex a promis că va lua o nouă medalie, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Și s-a ținut de cuvânt, cucerind al doilea bronz olimpic și oferindu-ne din nou o lecție de viață.

‘Trofeele Alexandrion fac  parte din strategia Fundaţiei de a sprijini excelenţa şi performanţa sportivă. Apoi reprezintă și ocazia potrivită de a atrage atenţia asupra necesităților din acest domeniu atât de galonat. Alexandrion Grup a fost este și va fi în continuare alături de campioni”, a declarat Nawaf Salameh, președinte și fondator al Alexandrion Grup.

Judoka Alexandru Bologa a cucerit medalia de bronz în cadrul cat. 60 kg, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. La cei 25 de ani ai săi, Alex Bologa și-a trecut în cont al doilea bronz olimpic din carieră la Jocurile Paralimpice, după cel din 2016, de la Rio, unde fusese cel mai tânăr participant.

Alex a rămas fără vedere pe vremea când avea doar 6 ani. Totuși, el nu a cedat niciodată în fața provocărilor pe care viața i le-a scos în cale.

‘Vom vedea în 2024 cu ce şanse intru, dar îmi doresc o nouă medalie la Jocurile Paralimpice de la Paris, aşa cum îmi doresc şi la Campionatele Mondiale’, a spus campionul.

Alex Bologa este un erou prin tot ceea ce a făcut până, care ne inspiră așa cum puțini ar putea să o facă.